ȘTIRI ÎN LIMBA ROMÂNĂ 28/01/2015
---13 februarie se pare că va fi ziua desfășurării votării președintelui Republicii.
---“Suntem guvernul tuturor grecilor, cu un consens amplu,care va face dare de seamă cetățenilor însăși la orice pas,, a accentuat premierul Alexis Tsipras la prima reuniune a consiliului de miniștrii.
---,,Firimiturile către o sărăcie crasă nu reprezintă o ușurare adevărată pentru păturile populare ample care suferă,, se menționează în comentariul KKE privind prima ședință a consiliului de miniștrii.
---La Palatul Maximu se va realiza diseară o ședință în prezența premierului în perspectiva vizitelor la Atena a președintelui Parlamentului European, Martin Schulz și a liderului eurogrupului, Jeroen Dijsselsbloem.
--- Un apel către noul guvern elen ,,de a fi drept față de oamenii din Germania și din Europa,, a lansat vicecancelarul german și ministru al Economiei, Zigmar Gabriel.
---,,Statul are o continuitate, politicile însă nu , ele sunt alese. Ale noastre contravin celor anterioare,, a declarat Panos Skourletis la ceremonia de predare-primire de la Ministerul Muncii.
---“Schimbăm pagina unei politici eronate de austeritate,, a accentuat noul ministrul de Finanțe, Yiannis Varoufakis.
---La revenirea la locurile de muncă a funcționarilor bugetari care au fost concediați, la acererea creditorilor s-a referit noul ministru al Af. Interne și Reorganizării Administrative Nikos Voutsis.
---Continuă activitatea în rândurile ND după rezultatul negativ al alegerilor. Multe cadre de partid pun în discuție și conducerea partidulului. Mâine după amiază se va reuni secretariatul executiv al partidului.
---Un proces de succesiune se pare că este demarat de Evanghelos Venizelos și în rândurile PASOK. Congresul partidului este programat pentru 4 martie.
---Gruparea sindicală EMEIS cu un comunicat care a fost publicat azi denunță că președintele GSEE : ,,După 20 de luni de absență de la luptele concediaților ERT își face provocator apariția la NERIT. Comunicatul poartă titlul ,,Rușine,,.
***Actualitatea externă
---Mai multe focuri de artilerie au fost auzite la frontiera dintre Israel și Liban. Un soldat a murit, iar mai mulți au fost răniți, în urma luptelor dintre forțele Israelului și gruparea islamistă din Liban, Hezbollah.
Soldatul ucis era de origine spaniolă și se afla într-o misiunie de menținere a păcii, sub egida ONU, din sudul Libanului. Bombardamentele s-a produs într-o zonă ocupată de Israel, după ce gruparea islamistă Hazbollah a atacat un convoi ale forțelor israeliene.
METEO :
Ploi puternice și vijelii în Ciclade, Creta și insulele Egeului de est vor fi caracteristicile meteo a zilei de mâine .
La Atena vremea va fi în general frumoasă cu temperaturi între 7-12 grade
La Thessaloniki va fi mai instabilă iar temperaturile se vor încadra între 4-9 grade