ȘTIRI ÎN LIMBA ROMÂNĂ 09/12/2014
--- Drept o hotătâre luată în comun de Evanghelos Venizelos și Antonis Samaras a fost prezentată astăzi la amiază candidatura lui Stavros Dimas, la președinția Republicii.
Anterior purtătorul de cuvânt al guvernului Sophia Voultepsi declarase că nu va fi comunicat astăzi numele candidatului la Președinție și nici prim ministrul nu va face o declarație poporului. La numai două ore apoi spusele dnei Voultepsi au fost dezmințite de premier.
--- Liderul SYRIZA Alexis Tsipras a calificat decizia guvernului de a accelera alegerea președintelui Republicii ca fiind o recunoaștere din partea acestuia a impasului politic în care se află.
--- ,,ANEL din primul moment, franc și direct, a spus că nu se pune problema persoanei care va fi propusă pentru președinția Republicii, ci că se necesită o schimbare a paginii politice a Greciei, alegeri acum,, , a accentuat deputatul ANEL, Terens Quick.
--- Negativ a fost răspunsul Curții de Casație la petiția lui Nikos Romanos de a anula hotărârea Consiliului Magistraturii din Pireu, care îi interzicea dreptul de a face uz de permise educaționale.
Ministrul Justiției, Charalambos Athanasiou a declarat astăzi că Parlamentul nu poate intervine în activitatea Justiției dar a admis totuși că în conformitate cu legea actuală Nikos Romanos are dreptul să primească permise de ieșire liberă pe motive didactice.
Solidarii au procedat astăzi la ocuparea clădirii Facultății de Drept în semn de solidaritate cu Nikos Romanos care se află în a 30a zi a grevei foamei.
--- «Educația esteo speranță și nuo amenințare pentru integrarea socială,, se accentuează în hotărârea Senatului Universității Aristoteleio din Thessaloniki cu care se cere să se acorde permise de a urmări cursurile la Facultate pentru Nikos Romanos.
--- LA 17 decembrie va avea loc prima procedură de votare pentru noul președinte al Republicii. În caz că nu va exista un rezultat pozitiv , a doua se va desfășura pe 23 decembrie iar a treia pe 29 decembrie la care se va necesita un minim de 180 de voturi din cele 300 ale parlamentarilor.
--- Actualul program de austeritate se va prelungi încă două luni. Guvernul a procedat la această opțiune în pofida declarațiilor făcute în condițiile în care nu avea posibilitatea să adopte noile măsuri de austeritate impuse de troika printre care concedierea a 5.500 de bugetari, o nouă reducere a pensiilor și salariilorreducere a, creșterea limtei de vârstă de pensionare sa.
---Întâlnirea secretaruliu general pentru migrație Anghelos Syrigos cu refugiații din Siria nu a dat rezultatele dorite. Dl Syrigos însoțit de un microbuz a cerut femeilor și copiilor să-i transfere într-o clădire a primăriei din Atena. Refugiații au refuzat să-l urmeze cerând doar cazare și pașapoarte pentru a pleca în alte țări ale Europei. Secretarul la rândul său a spus că Grecia nu intenționează să le elibereze documente de călătorie, așa cum de fapt au dreptul deoarece provin dintr-o regiune de conflict.
Actualitatea externă :
--- Premierul francez Manuel Valls a apărat din nou marți, la Praga, opțiunea Franței de a amâna revenirea la constrângerile bugetare europene, apreciind că Europa nu ar trebui să se reducă doar la ,,o disciplină aplicată fără inteligență.
,,Nu se poate ca Europa să fie redusă numai la constrângeri, la o disciplină aplicată fără flexibilitate, fără inteligență..,, a pledat șeful guvernului de la Paris cu ocazia unui discurs în fața primului forum economic franco-ceh.
Aceste declarații au loc în condițiile în care Bruxellesul a acordat un termen de patru luni Franței pentru a-și stabili bugetul pe 2015 și în care cancelarul german Angela Merkel tocmai a catalogat drept insuficiente reformele Franței.
,,Mizaoreprezintă perenitateaproiectuluieuropean, pentrucă nimicnupoatefirealizatdacă Europaesteineficientă înochiioamenilor. Atunci aceștia vor continua să se îndepărteze și mai mult de ea, iar marii câștigători vor fi forțele populiste ce nu-și doresc decât să tragă Europa în jos, să o îndepărteze de istoria ei. Cred și afirm cu tărie aici, în această ,,tânără,, țară europeană, că Uniunea Europeană trebuie să își revină pe deplin,,, a subliniat Valls în fața unei audiențe formate din cadre și antreprenori francezi și cehi.
METEO:
În nordul țării ploi și vijelii sporadice și precipitații de ninsoare în regiunile montane. În restul țării vremea va fi înnorată și vor cădea ploi puternice pe alocuri.
Până la 15 grade temperatura la Atena până la 8 grade la Thessaloniki.